Hyundai Kona Electric a primit titlul „Best Small Family Car” in cadrul TopGear Electric Awards

 

 

Kona Electric a primit titlul „Best Small Family Car” in cadrul premiilor inaugurale „TopGear Electric”. Pe langa eficienta si autonomie, SUV-ul subcompact electric Hyundai a fost apreciat si pentru performantele remarcabile.

 

Sesiunea de testare realizata de catre redactorul sef al revistei BBC TopGear, Charlie Turner, a avut loc in luna decembrie 2019 si s-a desfasurat pe parcursul a 24 de ore. Pentru a alimenta Kona Electric a fost utilizata reteaua europeana de incarcare rapida, iar pentru a maximiza timpul de conducere, autovehiculul a fost incarcat la o capacitate de 80%. A fost parcursa o distanta de 1.600 de kilometri si au fost traversate in total 9 tari: Republica Ceha, unde a avut loc startul, Germania, Austria, Elvetia, Liechtenstein, Franta, Luxemburg, Belgia si Olanda.

 

Cu aceasta ocazie, Charlie Turner a declarat: „Este linistitor sa stii ca, intr-o perioada in care electrificarea devine o componenta din ce in ce mai importanta a viitorului, printre autovehiculele disponibile pe piata in acest moment se afla Kona Electric cu o autonomie impresionanta. Am demonstrat astfel ca planificarea calatoriilor pe distante lungi nu trebuie sa mai reprezinte o problema."

 

„Kona Electric este un autovehicul cu emisii zero la un pret atractiv, care combina caracterul multifunctional cu autonomia si cu performanta. Cele mai recente actualizari au adus conectivitate sporita si un sistem trifazic de incarcare, ceea ce face ca pachetul general sa fie si mai convingator. Suntem incantati ca TopGear a recunoscut atuurile Kona Electric. Aceasta distinctie se alatura numeroaselor premii obtinute anterior pentru acest autovehicul remarcabil”, a declarat Andreas-Christoph Hofmann, vice presedinte Marketing & Produs - Hyundai Motor Europe.

 

Povestea calatoriei Kona Electric prin Europa este publicata in actuala editie britanica a revistei TopGear.

 

Despre Hyundai

Hyundai Auto Romania, parte a Grupului Tiriac, este reprezentantul marcii Hyundai in Romania din anul 1994 si aduce pe piata nationala 15 modele ale gamei Hyundai. Fondata in 1967, Hyundai Motor Company s-a transformat in Hyundai-Kia Automotive Group, care este cotat drept al cincilea producator auto la nivel mondial incepand din anul 2007.