Ford pariaza pe electrificare - o abordare ecologica pentru toate modelele din gama

Ford isi demonstreaza angajamentul pentru un viitor electric, anuntand o gama extinsa de modele hibride si electrice – de la masini de familie la SUV-uri sau vehicule comerciale – in cadrul evenimentului “Go Electric”.

Construite pentru a contribui la orase mai curate si mai linistite, noile modele din linia Ford Hybrid includ o larga selectie de versiuni ale noii generatii Kuga, acestea oferind o autonomie pur electrica de peste 50 de kilometri.

Vedetele Fiesta si Focus vor fi si ele disponibile in versiuni hibride. Un SUV complet electric inspirat din designul lui Mustang este programat pentru lansare in 2020, iar ulterior va aparea pe piata versiunea electrica a lui Transit.

 

Ford a dezvaluit astazi o gama extinsa de noi vehicule, concepute pentru a ajuta orasele sa devina mai curate si mai linistite, prin utilizarea unor sisteme de propulsie alimentate electric si din ce in ce mai prietenoase cu mediul.

Cuprinzatoarea gama prezentata sub familia Ford Hybrid va acoperi toate segmentele, de la masini mici de familie pana la SUV-uri sau vehicule comerciale – cu un SUV inspirat din designul lui Mustang si cu o versiune complet electrica a lui Transit asteptate si ele pe piata.

Intr-o mutare care marcheaza o noua era pentru companie, Ford isi asuma dezvoltarea unei game proaspete de vehicule eficiente si dinamice concepute special pentru a raspunde nevoilor clientilor europeni – indiferent daca asta va insemna drumul spre scoala, livrarea de colete sau performanta pura pe sosea.

“Vehiculele din familia Ford Hybrid vor face ca electrificarea sa fie relevanta si tangibila pentru mai multi soferi decat a fost vreodata. De la Fiesta la Transit, fiecare model nou pe care-l vom lansa va fi oferit in cel putin o versiune electrificata, care acopera nevoile clientilor intr-un mod accesibil”, spune Stuart Rowley, presedinte Ford Europa. “Alaturi de progresele realizate in domeniile tehnologiei si conectivitatii, modelele anuntate astazi reprezinta doar startul planurilor noastre de dezvoltare a unei game complete de vehicule inteligente dedicate unei lumi inteligente”.

La inceputul acestui an, Ford si-a luat angajamentul de a dezvolta cel putin o versiune electrificata pentru fiecare model nou lansat pe piata. In cadrul evenimentului special “Go Electric” care a avut loc la Amsterdam, compania a indicat si modul in care va arata viitorul.

Noua generatie a SUV-ului Kuga va oferi cea mai complexa gama de optiuni hibride pe care le-a pus vreodata pe piata compania si va permite o autonomie de peste 50 de kilometri in modul 100% electric prin versiunea Kuga Plug-In Hybrid. Acelasi nivel de autonomie este prevazut pentru noul transportor de persoane Tourneo Custom Plug-In Hybrid, care ofera opt locuri. Gama de SUV-uri hibride va fi completata de noul Explorer Plug-In Hybrid, care poate gazdui pana la sapte pasageri.

Ford a dezvaluit si alte modele electrificate – Fiesta EcoBoost Hybrid si Focus EcoBoost Hybrid. Acestea ofera sofisticata tehnologie mild-hybrid, care permite reducerea emisiilor de CO2, scaderea consumului si o experienta mai placuta si mai satisfacatoare la volan.

Pentru clientii gamei de vehicule utilitare, Ford a anuntat ca noul Transit electric se va alatura gamei comerciale electrificate in anul 2021. Construita pentru a oferi propulsie pur electrica, noua furgoneta va contribui atat la eliminarea poluarii aerului si a poluarii fonice din orase, cat si la reducerea costurilor pentru companii si operatori. Un SUV de performanta complet electric, inspirat de liniile lui Mustang, va aparea pe piata in 2020, autonomia acestuia urmand sa fie de 600 de kilometri.

“Nu exista o solutie universal valabila cand vine vorba de electrificare – situatia fiecarui client este diferita”, Joerg Beyer, director executiv al biroului de Inginerie in cadrul Ford Europa. “Strategia nuantata pe care o are Ford la nivel de sisteme de propulsie este conceputa cu scopul de a-i ajuta pe clienti sa gaseasca solutia perfecta pentru a transforma experienta proprie cu o masina electrificata intr-una mai placuta”.

Ford exploreaza, de asemenea, solutii petru a optimiza si mai mult eficienta energetica si autonomia propriilor masini electrificate, prin testele cu prototipul unicat Ford Transit Smart Energy Concept, un minibus cu 10 locuri. Cu o autonomie de 150 de kilometric, oferita printr-un timp de incarcare de 4 ore, conceptul utilizeaza sasiul lui Transit pe care a fost grefat un sistem de propulsie pe baza de baterii.

In acest moment, familia de modele Ford Hybrid include versiuni ale popularului Mondeo, ale transportorului de persoane Tourneo Custom si ale furgonetelor Transit si Transit Custom. Viitoarele modele complet electrice vor fi sprijinite de consortiul IONITY, care isi propune sa amplaseze 400 de statii de incarcare in zone-cheie de pe Continent pana in 2020.

 

# # #

Mondeo Hybrid Wagon: emisii CO2 de la 101 g/km; consum de la 4,4 l/100 km

*Cifrele omologate de consum si emisii vor fi publicate in jurul datei de punere pe piata a modelului.

Consumul declarat energie/combustibil, emisii CO2 si autonomia electrica sunt masurate in conformitate cu cerintele tehnice si specificatiile Regulamentelor europene (CE) nr. 715/2007 si (CE) nr. 692/2008 cu amendamentele subsecvente. Consumul de combustibil si emisiile de CO2 sunt specificate pentru o versiune, nu pentru toate versiunile unui model. Procedura standard de testare aplicata permite compararea intre doua tipuri diferite de vehicule si diferiti producatori. Suplimentar fata de eficienta consumului de combustibil al unei masini, manevrabilitatea si alti factori care nu sunt de natura tehnica joaca un rol in determinarea consumului de combustibil/energie, emisiilor de CO2 si autonomiei electrice. CO2 este principalul gaz cu efect de sera responsabil pentru incalzirea globala.

Din 1 septembrie 2017, anumite vehicule vor fi omologate utilizand procedura World Harmonised Light Vehicle Test Procedure (WLTP) in conformitate cu specificatiile legilor europene (EU) 2017/1151. Noua procedura de testare este mai realista in masurarea consumului de combustibil si a emisiilor de CO2. Din 1 septembrie 2018, WLTP va inlocui complet procedura actuala, New European Driving Cycle (NEDC). In perioada eliminarii treptate a ciclului NEDC, consumul si emisiile WLTP sunt corelate cu cifrele NEDC. Deoarece noul ciclu de testare modifica anumite elemente ale testelor, vor exista variatii in cifrele anterioare de consum si emisii (de exemplu, aceeasi masina ar putea prezenta valori diferite ale consumului de combustibil si ale emisiilor de CO2).